În ambele cazuri autorităţile locale cercetează circumstanţele producerii accidentelor.
Cinci persoane, dintre care patru moldoveni, au murit, iar alţi şapte conaţionali au fost răniţi în urma a două accidente petrecute ieri în Franţa şi Ucraina.
Doi cetăţeni ai RM au murit, iar alţi patru au fost răniţi după ce microbuzul cu care se deplasau s-a lovit puternic cu un alt vehicul.
Impactul a avut loc ieri în jurul orei 06:00 în apropierea comunei Cerneux, regiunea Seine-et-Marne, Franţa
Două dintre persoanele rănite au fost transportate în stare gravă la spital, iar celelalte două au primit îngrijiri medicale la faţa locului.
Alţi doi moldoveni şi un cetăţean al Rusiei au decedat, iar încă trei moldoveni au fost răniţi după microbuzul cu care se deplasau a ajuns într-un şanţ.
Tragedia a avut loc ieri în jurul orei 11:00 pe traseul Kiev – Odessa. Autoturismul, marca Mercedes, se deplasa din oraşul Tiraspol spre Moscova, însă la un moment dat s-a desprins o roată. În consecinţă vehiculul a ajuns în şanţul de pe marginea drumului.