Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, armele pneumatice conform destinaţiei lor speciale sunt arme de tir şi pot fi utilizate numai în tiruri de trageri pentru antrenament sau competiţii sportive, precum şi pentru agrement.

Datele statistice arată că, doar în primele 5 luni ale anului curent, oamenii legii au ridicat forţat 55 de arme pneumatice ca urmare a examinării incidentelor, contravenţiilor şi infracţiunilor.

Actualmente legea interzice folosirea în locuri publice a armelor cu aer comprimat sau cu gaze sub presiune. Unii posesori folosesc acest tip de arme contrar destinaţiei, săvârşind acte de huliganism, vătămarea integrităţii corporale, precum şi braconaj.

Potrivit legislaţiei în vigoare, armele pneumatice nu se supun autorizării şi nu necesită permis de procurare eliberat de organul de poliţie. Acestea se comercializează liber prin intermediul magazinelor licenţiate în domeniul importului şi comercializării armelor şi muniţiilor sau pot fi dobândite prin donaţie sau moştenire.