Suspectul de 21 de ani s-a dovedit a fi un fost angajat al localului. La începutul săptămânii acesta a spart un geam, iar intrând în pizzerie a găsit seiful, de unde a furat circa 56 de mii de lei.

La două zile după comiterea infracţiunii, individul a fost reţinut declarând că o parte din bani i-a cheltuit, cumpărându-şi haine şi un telefon mobil. Restul banilor, însă, au fost transferaţi în euro şi transmişi unei persoane pentru păstrare.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală, suspectul riscă până la 10 ani de puşcărie.