Oficialul european a precizat că, pe lângă faptul că, în sfârşit, autorităţile de la Chişinău au aprobat legea privind utilizarea energiei regenerabile, aceasta mai trebuie să fie şi implementată.

Menţionăm că, timp de o săptămână, în întreaga republică vor avea loc mai multe activităţi, prin intermediul cărora, organizatorii vor să stimuleze atât producerea, cât şi consumul de energie regenerabilă. Potrivit lor, pe lângă faptul că este bio, aceasta e mai ieftină faţă de resursele energetice tradiţionale. Săptămâna Europeană a Energiei Durabile se va încheia duminică, atunci când va avea loc „SUN DĂ-I FEST", un concert cu instrumente alimentate cu energie solară. Pe lângă aceasta, vizitatorii vor avea parte de o expoziţie de tehnologii bazate pe energia regenerabilă, târguri şi activităţi pentru copii.