Pasagerii vor fi întâmpinaţi cu pâine şi sare, iar ulterior în Port va fi organizată o masă cu bucate tradiţionale moldoveneşti. 

Ulterior, aceştia se vor familiariza cu tradiţiile şi obiceiurile moldoveneşti din zona de sud a ţării.

Potrivit Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, pentru anul 2016, în perioada iunie-septembrie, sunt preconizate încă şase intrări ale navelor de această capacitate.