Mama tânărului, Ekaterina Lipovcenko, adresează de jumătate de an reclamaţii autorităţilor locale şi internaţionale în care descrie condiţiile inumane şi tortura pe care le suportă fiul ei. Potrivit juristului Promo-Lex, Aleksandr Lipovcenko este victima unei răzbunări din partea unor reprezentanţi ai miliţiei transnistrene. În 2014, tânărul a avut un incident cu nişte miliţieni. În cele din urmă, a reuşit să demonstreze vinovăţia aşa-numiţilor oameni ai legii. Şi pentru că aceştia au fost mustraţi de către superiorii lor, au vrut să se răzbune şi au reuşit. „Aleksandr s-a lăudat pe un site de socializare că a reuşit să demonstreze vinovăţia miliţienilor, „trebuie să mergi până la capăt”, insista tânărul.
„Din toate adresările examinate rezultă lipsa unor probe sau puţine probe cu martori. Într-un caz a fost prezentată proba unei ghicitoare din localitate. Ea a ghicit şi persoana X a fost condamnată la 20 de ani”, ne-a relatat Alexandru Zubco.
La 28 martie 2016, judecătoria din Tiraspol l-a condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru fraza făcută într-un caiet vechi: „În Transnistria se poate face ordine doar dacă vor fi introduse forţele ONU”. Sentinţa a fost emisă în lipsa acuzatului din cauza că „ar fi vorbit prea mult”, în opinia judecătorului.
În închisoare, Aleksandr a fost bătut, la „7, 8 şi 14 aprilie 2016, cu pumnii şi picioarele în regiunea rinichilor de către gardienii Izolatorului nr. 3. Aceştia l-au condamnat la carceră pentru greva foamei. Acolo a fost nevoit să doarmă pe beton, fapt pentru care s-a îmbolnăvit de pneumonie. Este deţinut în camera nr. 13 de 6/4 m2, cu alţi opt deţinuţi care fumează. Fiul meu nu fumează, fapt ce îl influenţează negativ. Sunt scoşi doar o oră la plimbare. Apa din închisoare nu poate fi băută. Doarme mai mult ziua, deoarece noaptea deţinuţii nu dorm. Poate să facă baie o dată pe săptămână. În aceste condiţii se află deja de nouă luni”, relatează într-o reclamaţie către asociaţie mama tânărului.
„Ar fi vorbit prea mult”
Din cauza condiţiilor inumane de detenţie, sănătatea lui s-a agravat, a slăbit şi i s-au acutizat bolile – hepatita C şi tromboflebita. La întrevederea din 14 aprilie curent, Ecaterina Lipovcenko şi-a văzut fiul extenuat, „cu pete galbene pe corp, de-abia îşi mişca picioarele”. Medicii penitenciarului dau asigurări că Aleksandr este în afara oricărui pericol şi că îi sunt administrate medicamentele necesare. Ei refuză orice investigaţie medicală făcută afara închisorii. Administraţia penitenciarului califică starea de sănătate a lui Lipovcenko gravă, dar spune totodată că el este viu şi se întreabă de ce ne-am face griji.
Activitatea Promo-Lex este „subversivă”
„Chiar dacă a comis ceva, trebuie să aibă parte de o justiţie echitabilă şi condiţiile pe care le prevede aceasta: serviciile unui avocat, posibilitatea de a face apeluri, plângeri. Lipovcenko nu a fost prezent nici la pronunţarea sentinţei, ceea ce este grav. Trebuia să spună dacă a avut scopul să facă acţiuni extremiste sau nu. Au fost luate în considerare doar motivele anchetei, ale acuzării”, a menţionat juristul „Promo-Lex”.
Alexandru Zubco ne-a mai informat că dosarul lui Alexandr Lipovcenko este în proces de documentare pentru a fi expediat la CEDO. Procesul de documentare este foarte dificil, deoarece juriştii „Promo-Lex” nu au acces în regiune de mai bine de un an. Şi asta deoarece activitatea „Promo-Lex” este „subversivă”, după autorităţile separatiste. Reprezentanţii „Promo-Lex” obţin informaţii de la rudele condamnaţilor, din rapoartele anuale ale instituţiilor separatiste.
Instanţe judecătoreşti ilegale
În stânga Nistrului, unii deţinuţi sunt condamnaţi fără probe. Juristul ne-a descris condiţiile inumane de detenţie: lipsa apei potabile, produse alterate, lipsa de ventilare, mucegai, insalubritate. De exemplu, închisoarea de la Hlinaia, raionul Grigoriopol, a fost ridicată pe teritoriul unui fost grajd, mai exact pe locul în care erau sacrificate vitele, în penitenciar sunt încarcerate circa o mie de persoane.
Curtea Europeană a menţionat, în cadrul examinării ultimei cauze, Mozer, că aşa-numitele instanţe judecătoreşti din Transnistria nu au dreptul să judece, pentru că nu sunt legale. „Dacă ne referim la procedură, în regiune există două căi de atac, în R. Moldova – trei. În Transnistria, rămâne ceea ce decide prima instanţă. O altă problemă sunt cunoştinţele sovietice ale aşa-numitor judecători. Dacă a fost arestat un suspect şi anchetatorul spune că acesta este vinovat, aşa rămâne. Nu există prezumţia nevinovăţiei, exact ca în Uniunea Sovietică. Din toate adresările examinate rezultă lipsa unor probe sau puţine probe cu martori. Într-un caz a fost prezentată proba unei ghicitoare din localitate. Ea a ghicit şi persoana X a fost condamnată la 20 de ani”, ne-a relatat juristul.
Juristul Vitalie Zama, reprezentant al biroului AO „Juriştii pentru Drepturile Omului”, ne-a declarat că, până în prezent, au fost câştigate la CEDO trei cauze: „Cauzele privind încălcarea drepturilor persoanelor deţinute în regiunea transnistreană în contextul prevederilor art. 3 din Convenţie, până în prezent, sunt în număr de trei: Ilaşcu şi alţii (2006), Ivanţoc şi alţii (2011), cazul Mozer (2015)”.
Jurnal.md
