Astfel, fumatul va fi interzis în toate spaţiile publice deschise, semideschise, în localuri şi în apropierea instituţiilor publice. Nu se va mai putea fuma în încăperi cu acoperiş şi cel puţin trei pereţi. Fumatul va fi interzis şi în transportul public şi privat în care se află copii minori, sub acoperişul staţiilor de aşteptare a transportului public, în parcurile de distracţii şi în preajma terenurilor de joacă pentru copii, pe stadioane şi arene deschise pe durata desfăşurării evenimentelor publice şi în pieţe şi alte spaţii publice cu o aglomeraţie sporită de oameni.
 
De asemenea, este interzisă comercializării ţigărilor între orele 22:00 şi 8:00. Legea prevede ca gheretele care vând produsele din tutun să fie amplasate la o distanţă de cel puţin 200 de metri una de alta şi la 50 de metri de la instituţiile de învăţământ şi instituţiile medico-sanitare.

Persoanele care vor încălca legea sunt pasibile de amendă în valoare de 1400 de lei, iar persoanele juridice care vor admite fumatul în localuri vor fi sancţionate cu până la 10 mii de lei amendă.
 
Conform Raportului European de Sănătate efectuat în 2012, ţara noastră se află pe locul 4 după numărul de fumători, după Armenia, Belarus şi Ucraina - ţări care nu intră în spaţiul european. Potrivit raportului, 51% dintre bărbaţi şi circa 8% dintre femeile din RM fumează. Acesta este un număr impresionant luând în calcul spaţiile care ar trebui deja să apară în ţară pentru atât de mulţi vicioşi.