Modificarea Constituţiei care să permită posibilitatea de a pune sechestru pe active în cazul în care proprietarul nu poate explica prin ce mijloace legale le-a obţinut, obligaţia judecătorilor CSM de a-şi explica deciziile, asigurarea independenţei PG, CNI şi CNA, interzicerea pentru judecătorii Curţii Constituţionale de a exercita un al doilea mandat, o anchetă completă şi imparţială a tuturor circumstanţelor care ţin de alocarea aleatorie a dosarelor.
 
Un alt material care a stârnit interesul a aproximativ 19 mii de cititori Jurnal.md este Ambasadorul Germaniei la Chişinău: Am fost naivi când am crezut că, într-o societate care a fost sub regim totalitar, noile structuri politice au uitat de reflexul de a controla instituţiile statului.
 
La 25 de ani de la proclamarea independenţei, Republica Moldova este un stat cu o democraţie fragilă, în care societatea civilă continuă să fie dominată de frică. Este concluzia participanţilor la o conferinţă internaţională organizată la Chişinău. Vorbitorii le-au sugerat cetăţenilor să se implice mai mult în viaţa politică dacă îşi doresc cu adevărat o schimbare. Tematica discuţiilor s-a axat, în principal, pe schimbările care au avut loc în fostele republici sovietice la 25 de ani de la independenţă. Ambasadorii Statelor Unite şi Germaniei în Republica Moldova au criticat modul în care au evoluat lucrurile în ţara noastră, în special în plan politic.
 
Cel de-al treilea material din clasamentul acestei săptămâni este „Regimul oligarhic pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor la etapa întocmirii listelor electorale şi a tipăririi buletinelor de vot”; PPDA a lansat un apel către societatea civilă. Acest subiect a fost vizualizat de peste 12 mii de internauţi.

Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr avertizează asupra unei posibile fraudări a viitoarelor alegeri prezidenţiale din această toamnă. Potrivit reprezentanţilor formaţiunii politice, guvernarea pregăteşte fraudarea alegerilor chiar la etapa întocmirii listelor electorale. În acest sens, liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a făcut publică o declaraţie. Astfel, PPDA a îndemnat societatea civilă, partidele politice şi partenerii de dezvoltare să continue presiunea asupra guvernării.
 

Peste 10 mii de accesări a înregistrat articolul în care este prezentată opinia analistul politic de la Fundaţia Jamestown Socor: „Prezidenţialele din toamnă - o cursă pro şi contra lui Plahotniuc, o cursă contra corupţiei; Partidele anti-Plahotniuc să desemneze un candidat comun încă din turul I”.

Alegerile prezidenţiale din toamna acestui an sunt foarte importante pentru oligarhul Vladimir Plahotniuc, care urmăreşte să acapareze şi ultima derută din acest stat, ultima instituţie pe care nu o controlează - Preşedinţia. În această situaţie, dacă liderii partidelor de opoziţie - Maia Sandu, Andrei Năstase şi, eventual, Iurie Leancă - îşi vor uni forţele şi vor desemna un candidat comun, atunci acesta cu siguranţă va ajunge în turul doi cu şanse foarte mari faţă de candidatul controlat de Plahotniuc. De această părere este analistul Vladimir Socor, de la Fundaţia Jamestown.

Topul acestei săptămâni se încheie cu ştirea Andrei Năstase, APEL către aleşii locali: Rezistaţi şantajului, coruperii şi ameninţărilor; Plahotniuc vrea să transforme ţara într-o feudă

Liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a lansat un apel către aleşii locali în care îi îndeamnă să nu se lase corupţi şi să reziste şanjatului care vine din partea regimului. „Primari şi consilieri locali, aleşi ai satelor şi oraşelor noastre, nu sunteţi singuri. Rezistaţi şantajului, coruperii, ameninţării voastre şi a membrilor familiilor voastre cu dosare penale şi răfuială fizică. Alegeti Demnitatea şi Adevărul. Depăşiţi sentimentul de frică. Respingeti banii şi foloasele otravite, oferite vouă şi comunităţilor voastre, provenite din miliardele furate de la cetăţenii întregii ţări. Apelaţi la oamenii din satele şi oraşele voastre, la cei care au avut încredere în voi, nu în proxeneţi, contrabandişti şi tot felul de oportunişti”, se arată în apelul lui Andrei Năstase.