Cea mai bună Cio-Cio-San din lume s-a stins din viaţă la vârsta de 76 de ani în urma unei boli incurabile, o formă rară de leucemie, care a măcinat-o câţiva ani de zile.

Renumita cântăreaţă de operă, Maria Bieşu, s-a născut la 3 august 1935, în comuna Volintiri, Judeţul Cetatea-Albă, România, într-o familie de oameni simpli. Soprana şi-a făcut debutul în cadrul formaţiei de muzică populară „Fluieraş”.

Debutul ei pe scena Teatrului de Operă a avut loc în 1962, iar în 1967 a obţinut titlul „Cea mai bună Cio-Cio-san”, la Concursul Internaţional Miura Tomaki, din Tokyo. Din acest moment, Maria Bieşu a început să fie invitată în juriu, la concerte sau să ţină prelegeri la diverse instituţii muzicale din Europa, America şi Asia.

Viaţa Mariei Bieşu a cunoscut o perioadă complicată la începutul anilor '90. Primadona n-a putut să-şi păstreze intact repertoriul, a pierdut publicul spectator numeros şi a fost constrânsă de circumstanţe să se reorienteze. Atunci a pornit să propage ideea unui Festival al muzicii de operă. Visa ca Chişinăul să devină un centru al muzicii de operă, să se adune în capitala Moldovei cântăreţi de operă din toată lumea. Astfel, în septembrie 1990, la Chişinău a fost inaugurat Festival Internaţional invită Maria Bieşu, astăzi unul din principalele simboluri ale culturii din Republica Moldova.