Cazul a avut loc în seara zilei de 18 decembrie 2015, când patru indivizi mascaţi au intrat cu arme într-un magazin de ceasuri de lux de pe strada Columna, unde au atacat angajaţii magazinului, au spart vitrinele şi au sustras 39 de ceasuri de model „OMEGA” şi „BREITLING”, estimate la peste 5 milioane de lei. 

Ceasurile sustrase au fost transportate în Ucraina. În aceste condiţii, Procuratura capitalei, în comun cu Inspectoratul Naţional de Investigaţii, Direcţia Poliţie a capitalei, Departamentul Poliţie de Frontieră şi autorităţile Ucrainei, Austriei şi Italiei, a întreprinseo serie de acţiuni de urmărire şi măsuri speciale de investigaţie pentru elucidarea cazului.

Pe 7 mai curent, la punctul de trecere Palanca a fost reţinut un automobil BMW, în care se aflau doi dintre membrii grupării, la care au fost depistate şi ridicate şase ceasuri. Acest fapt a permis iniţierea şi efectuarea a 12 percheziţii la domiciliile persoanelor, care au fost în legătură cu suspecţii, fiind depistate şi ridicate arme şi muniţii deţinute ilegal, ceasuri, acte de identitate false, bijuterii şi bani. Ulterior, au fost reţinuţi 6 locuitori ai capitalei, cu vârste cuprinse între 21 şi 42 de ani, care ulterior, la demersul procurorilor, au fost plasaţi în arest. 

Pentru această infracţiune legislaţia prevede până la 15 ani de închisoare.