Suspecţii de 33 şi, respectiv, 52 de ani, au fost prinşi chiar în momentul în care încercau să pună în circulaţie 5000 de euro falsificaţi.

Reţinerea a avut loc într-o curte din sectorul Botanica. Astfel, în timp ce unul dintre bănuiţi încerca să vândă banii falşi, alţi doi complici monitorizau situaţia din ascunziş. Totuşi, după ce individul care efectua tranzacţia a fost încătuşat, cei doi au reuşit să fugă.

În decurs de o oră, unul dintre bărbaţi a fost reţinut în timp ce încerca să ascundă probele. Cel de-al treilea suspect este căutat de poliţie.

În urma percheziţiilor au fost găsite 23500 de euro cu semne evidente de falsificare, care erau aduşi din ţările Uniunii Europene.

Cei doi au fost plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile, iar dacă vinovăţia acestora va fi demonstrată, bărbaţii riscă până la 15 ani de închisoare.