Potrivit directorului întreprinderii, Ludmila Antohi, nicio persoană nu a avut de suferit, anunţă o sursă locală.

„Activitatea Fabricii nu va avea de suferit din cauza acestei situaţii excepţionale – odată ce vom primi permisiunea de la Direcţia Situaţii Excepţionale, angajaţii vor reveni la serviciu” a mai precizat directorul.

„La chemare s-au deplasat două unităţi tehnice cu un efectiv de 11 persoane şi un echipaj SMURD pentru a lichida avaria. Pompierii au evacuat persoanele care se aflau în zona contaminată şi au fost întreprinse toate măsurile de a diminua efectele scurgerii şi a lichida avaria”, a precizat ofiţerul de presă al DSE Cahul, Gheorghe Hanganu,

Potrivit pompierilor, au fost efectuate măsurări ale concentraţiei substanţei toxice în aer, iar aceasta este în limita normei. Totodată, salvatorii menţionează că nu există risc de contaminare.