Ceilalţi doi se ocupau de transportarea heroinei din Turcia şi o comercializau în capitală. Aceştia au fost reţinuţi în momentul când primeau un colet camuflat cu aproximativ 200 de grame de heroină. Drogurile erau comercializate la preţ de 100 de euro pentru un gram.

În urma unor percheziţii la domiciliu acestora, s-a depistat o pungă cu o substanţă albă, peste 25 de mii de lei, un cântar electronic precum şi ciorne cu notiţe de mână, iar în celula interlopului din penitenciarul oraşului Taraclia, unde au fost găsite mai multe telefoane mobile, precum şi caiete cu note de calcule, cu care ar fi coordonat toate acţiunile criminale ale complicilor săi.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi suspecţii riscă de la şapte până la 15 ani de închisoare.