„De doi ani i se cere să soluţioneze o problemă care este simplu de rezolvat. Şi au existat promisiuni, inclusiv din partea preşedintelui Parlamentului, că o să găsească spaţiu pentru jurnaliştii acreditaţi. Nu am cerut nimic altceva, decât ca jurnaliştii cu acreditare în Parlament, mai ales cameramanii, să aibă acces în Parlament pentru a filma din unghiurile pe care şi le doresc ei ceea ce se întâmplă în Parlament. Pentru că votul, şedinţele, procesul deliberativ în Parlament nu se rezumă la imaginile care ni se arată, cum stă speakerul în prezidiu sau cum vorbeşte cineva la tribună. Sunt o mulţime de alte lucruri, care, luate în ansamblu, ne permit să tragem anumite concluzii despre cum se adoptă legile în Parlament”, a declarat Petru Macovei, la Jurnal TV.

Directorul API s-a arătat sceptic că se va găsi o soluţie în cadrul comisiei create ieri. „Această comisie probabil este creată pentru a tergiversa soluţionarea problemei. Noi am insistat ca activitatea acestei comisii să fie monitorizată de reprezentanţii ambasadelor şi ai partenerilor de dezvoltare a RM, ai programului Naţiunilor Unite pentru dezvoltare, care a investit milioane de euro în sporirea capacităţii Parlamentului şi în transparentizarea lui. Iată că nu se întâmplă. Vom face o solicitare oficială către reprezentanţele străine să asiste la şedinţele grupului. Apropo, acest grup este condus de Liliana Palihovici, care nici nu a fost în şedinţa plenului Parlamentului, fiind plecată în străinătate. Şi au pus-o şefă a acestei comisii, fără s-o întrebe barem. Asta tot arată, din punctul meu de vedere, că îşi doresc să tergiverseze rezolvarea acestei probleme.

Dar, până la proba contrarie, vom participa la şedinţele acestui grup comun, cum l-a numit preşedintele Parlamentului, şi vom insista să găsească o soluţie. Deşi, din punctul meu de vedere, nu prea este ce de discutat, pentru că sunt suficiente locuri în sala de şedinţe a Parlamentului. Jurnaliştii nu cer să se plimbe printre rânduri. Ei cer să stea în loja de sus, aşa cum se întâmplă în multe Parlamente din lume, şi să filmeze ceea ce se întâmplă, nu să primească nişte imagini regizate de cineva care are indicaţia să prezinte anumiţi deputaţi doar în ipostaze care îi favorizează”, a mai spus Petru Macovei.

„Din câte mi-au spus unele persoane din Parlament, în momentul adoptării unor decizii importante există nişte dirijori acolo în sală, care dau anumite indicaţii, prin semne sau în alt fel, unor persoane din grupuri parlamentare. Lucrurile astea noi nu le vedem la televizor, pentru că avem doar acces doar la imaginile regizate. Iată motivul din care nu se doreşte accesul jurnaliştilor în sală”, a conchis directorul Asociaţiei Presei Independente.

Precizăm că mai mulţi jurnalişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor de media au organizat ieri un flashmob la Parlament şi au cerut acces liber pentru presă la şedinţele plenare. Îmbrăcaţi în tricouri cu mesajul „Acces liber pentru presă”, reprezentanţii mass-media au intrat în sala Parlamentului şi au declarat că nu vor ieşi de acolo până nu se va modifica Regulamentul astfel încât reporterii şi cameramanii să aibă acces liber la şedinţele în plen.

Jurnaliştii i-au solicitat preşedintelui Parlamentului permisiunea ca un reprezentant de-al lor să susţină un discurs în faţa deputaţilor, pentru a le spune de ce este important ca presa să aibă acces în plen. Speakerul Andrian Candu însă a fost de neclintit. În cele din urmă, jurnaliştii au părăsit sala de şedinţe scandând „Ruşine”.

Presa nu mai are acces în sala de şedinţe a Parlamentului din 2014, de când deputaţii s-au mutat în clădirea renovată după ce a fost devastată în timpul protestelor din aprilie 2009. Ziariştii pot urmări discuţiile din Legislativ prin intermediul unor monitoare instalate într-o sală destinată reprezentanţilor presei, imaginile fiind regizate de un angajat al Parlamentului.