Două maşini ale Inspectoratului de Patrulare au staţionat în faţa Hotelului Nobil în dimineaţa zilei. Poliţiştii n-au vrut nici în ruptul capului să spună ce fac acolo.

Deşi au negat că ar oferi vreun serviciu hotelului Nobil, la scurt timp, agenţii de patrulare i-au escortat pe oaspeţii localului.

Reprezentanţii hotelului Nobil au refuzat să spună cine dintre ospeţii lor a beneficiat de escorta poliţiei de patrulare. Au spus, însă, că nu sunt persoane care ar deţine funcţii în stat.

Contactată telefonic pentru a oferi informaţii cu privire la serviciile oferite de oamenii legii oaspeţilor de la Nobil, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Naţional de Patrulare, Natalia Golovco, a declarat că va reveni cu un răspuns, însă, ulterior nu a mai ridicat receptorul.

Şefa Serviciului de presă al instituţiei, Diana Fetco, nu a răspuns la telefon pentru a oferi detalii. Şeful Inspectoratului Naţional de Patrulare, Marin Maxian, nu a fost de găsit, deşi a fost telefonat de mai multe ori.

Precizăm că hotelul îi aparţine oligarhului Vladimir Plahotniuc, care a declarat anterior că este o afacere a sa de care este mândru. Nici el nu a răspuns la telefon pentru a comenta situaţia.