Potrivit responsabilului, pretura Centru obligă agenţii economici să demonteze panourile publicare, în caz contrar acestea vor fi scoase de către autorităţi.

Primarul Dorin Chirtoacă declară că proprietarii panourilor au fost atenţionaţi încă în 2014 despre această măsură în legătură cu lucrările de reparaţie a bulevardului Ştefan cel Mare, a străzii Vasile Alecsandri şi a bulevardului Constantin Negruzzi.

Amintim că primarul capitalei a venit cu iniţiativa demontării panourilor de publicitate de pe principalele artere ale oraşului. Acestea ar urma să dispară până pe 1 iunie 2016.

De menţionat că mai multe companii de publicitate îl acuză pe Dorin Chirtoacă de faptul că ar favoriza o firmă care ar aparţine fratelui său, Lucian Chirtoacă, iar Primăria ar permite în mod ilegal instalarea panourilor respectivei firme, în timp ce alte companii nu se bucură de acest drept.

Anterior Pretorul sectorului Centru al capitalei, Oleg Poiată, a fost demis din funcţie în cadrul şedinţei Consiliului municipal Chişinău din 11 februarie, pentru neglijenţă în serviciu şi neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Ulterior, a fost emis un comunicat de presă, prin care primarul general, Dorin Chirtoacă, a calificat decizia de demitere drept ilegală, iar funcţionarul continuă să-şi exercite atribuţiile.