O dată pe lună aflăm că a fost jefuit un magazin de bijuterii. Sau că hoţii au dat o spargere la o casă de schimb valutar. Să nu ne mire când o să vedem în curând la ştiri cum a explodat o maşină capcană. Să nu fim prea surprinşi când bandiţii or să înceapă să se împuşte ziua în amiaza mare prin Chişinău. Să ştiţi că perioada glorioasă a racketului s-a întors. Bandiţii simt primii că pot să-şi facă de cap, iar atunci când au o conexiune directă cu politicul, nu are cum să nu le crească apetitul pentru violenţă.
Citesc cu groază ştirile despre bătrânii moldoveni care sunt omorâţi în casele lor pentru câteva sute de lei. Există şi numeroase situaţii în care familii întregi sunt masacrate de hoţi. Nici nu contează că ai bani. Important este să fii mai harnic, să ai casa aranjată şi nici nu ştii cum te calcă tâlharii. Cum ziceam, aceste cazuri mă sperie cel mai mult pentru că deseori tâlharii ajung să-i ucidă pe oameni din simplu motiv că pot fi recunoscuţi şi nu ar vrea să meargă la poliţie. Nu că asta i-ar speria prea tare. În locul acestor victime poate fi oricine. Poţi fi chiar tu, pot fi rudele tale. Este ca o loterie tragică. Până şi Mihai Ghimpu se simte în pericol. A spus-o de curând că nu este bine ca politicienii să dea prea multe detalii despre proprietăţile lor. Să nu fie căsăpiţi în case. Viitorul fost deputat se teme că dacă află hoţii unde îşi are palatul, o să vină peste el. Ce nu spune Ghimpu este că palatele politicienilor sunt de fapt nişte fortăreţe. Domnule Ghimpu, politicienii moldoveni au armate de bodyguarzi. L-am văzut cu toţii pe Vlad Plahotniuc blindat de gărzi de corp. Dar pe oameni cine îi apără? Pe simplii cetăţeni cine o să-i protejeze în faţa turmelor hămesite de hoţi care au început să terorizeze Moldova? Nimeni. Pentru că poliţia, procuratura este o glumă.
Site-urile de anunţuri sunt pline de oameni care sunt dispuşi să-şi vândă rinichii şi alte organe. De ce? De sărăcie? Nu, de disperare. Oamenii acceptă să se mutileze pentru că nu mai au nicio speranţă că mâine va fi mai bine. Când îi iei omului speranţa, îi iei şi viaţa. Ajung să facă astfel de gesturi disperate. În anii ’90 ştiam poveşti despre comunităţi întregi care acceptau să se taie pentru a-şi face un rost în viaţă. Se vindeau rinichii sărmanilor moldoveni ca la măcelărie. S-au întors acele timpuri.
Nesimţirea politicienilor este la cer. Exact ca în anii ’90 politicienii ne tratează pe noi, cetăţenii, ca pe nişte trestii votătoare sau vite mulgătoare. Alegeţi voi. Nu acceptă dialogul. Nu vor să-şi explice acţiunile. Stau în turnurile lor de cristal, stau în Parlament şi fac ce vor fără să dea seamă. Ei nu sunt politicieni aleşi. Ei se cred politicieni unşi de Dumnezeu. Aşa că nu au de gând să se coboare la nivelul amărâţilor. Un exemplu, domnii deputaţi din Partidul Democrat evită să dea interviuri, să vină la emisiuni de dezbateri. Iată o ştire în acest sens. Colega mea, Lorena Bogza, i-a tot invitat, dar a fost refuzată. De ce? Dacă avem toată puterea de ce să ne complicăm cu transparenţa? Ne deranjează întrebările incomode. Mai bine să ne facem că plouă. Şi plouă, cu sărăcie, cu tristeţe peste Moldova.
Numai în anii ’90 furturile din banii publici se făceau într-o manieră grobiană, pe faţă. Politicienii furau de uscau. Nu aveau nicio jenă şi nicio frică. Se întâmplă şi acum. Am văzut cum s-a furat dintr-o lovitură un miliard. Doar un politician stă la închisoare, dar procesul se tărăgănează şi vă garantez că Filat va scăpa. Corb la corb nu-şi scoate ochii. Până la urmă, dacă fură hoţii din Parlament, de ce să nu fure şi hoţii de pe stradă?
Matematic vorbind. Moldova era deja cu 100 de ani în urmă de lumea civilizată. Acum, că s-a întors cu încă 26 de ani în urmă, înseamnă că mai avem 126 de ani până să fim şi noi civilizaţi? Şi dacă mergem înainte ca racul cât ne va lua să ajungem în perioada fanariotă?
Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.
Jurnal.md
