„Astfel de evenimente tragice vin să destabilizeze Uniunea Europeană şi să creeze panică în această zonă. Tocmai din acest motiv statele Europei şi întreaga lume trebuie să rămână unite şi să consolideze forţele în lupta împotriva terorismului, menţionează şeful statului”, se spune în mesajul preşedintelui Nicolae Timofti. Totodată, şeful statului transmite condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în urma atentatelor şi urează însănătoşire grabnică celor răniţi.
 
Şi Guvernul şi-a exprimat compasiunea pentru victimele exploziilor de la Bruxelles şi a condamnat actele de violenţă.

„Sunt acte inumane şi revoltătoare pe care le condamnăm cu fermitate. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de familiile îndoliate şi de familiile celor răniţi şi le asigurăm de profunda noastră compasiune”, este mesajul premierului Pavel Filip pentru omologul său belgian, Charles Michael, şi poporului belgian. „Condamn cu tărie actele de violenţă. În faţa unor astfel de încercări noi toţi trebuie să fim solidari şi puternici”, a mai afirmat premierul. 

Parlamentul a venit, la fel, cu o declaraţie prin care condamnă actele teroriste din Bruxelles şi exprimă condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor.
 
„Regretăm profund actele teroriste produse în această dimineaţă în capitala Belgiei, care reprezintă un pericol la adresa securităţii europene. Statele membru UE şi nu doar trebuie să coopereze atât informaţional, cât şi strategic pentru a evita astfel de tragedii. Nimic nu e mai presus decât viaţa. Suntem alături de colegii din Uniunea Europeană şi îi încurajăm să nu cedeze provocărilor”, a menţionat speakerul Andrian Candu.
 
Preşedintele Parlamentului a precizat, de asemenea, că se află în legătură permanentă cu membrii delegaţiilor parlamentare, aflate în prezent la Bruxelles, care sunt în afara oricărui pericol, pentru a le asigura revenirea în ţară în siguranţă.
 
De menţionat că la Bruxelles se află, în prezent, deputaţii Marian Lupu, Oxana Domenti, Dumitru Diacov, Artur Reşetnicov şi Valentina Buliga.