Fratele fostului procuror general a fost promovat la Ministerul Justiţiei. Marin Gurin, fratele lui Corneliu Gurin, a fost ales în funcţia de consultant superior la Direcţia Reprezentare la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Marin Gurin a fost singurul candidat pentru această funcţie, chiar şi după prelungirea termenului de înscriere în competiţie.

Un alt articol de top este Oficiali germani: Dacă problema miliardului furat şi situaţia din sistemul bancar nu vor fi soluţionate, Guvernul RM nu va primi niciun euro, care a acumulat peste 19 mii de vizualizări.

Dacă situaţia din sistemul bancar nu va fi reglată, iar problema miliardului furat nu va fi soluţionată, Guvernul Republicii Moldova nu va primi niciun euro. Declaraţia a fost făcută de oficiali germani în cadrul întrevederilor avute cu administratorul Zonei Economice Libere Bălţi (ZEL).

Topul continuă cu subiectul JAMESTOWN: Acceptarea regimului Plahotniuc de către Occident vs supraestimarea pericolului rusesc sau De ce Rusia nu are de gând să captureze Moldova (I), care a fost citit de peste 17 mii de internauţi.

Mulţi observatori internaţionali anticipau că Rusia ar putea exploata protestele antiguvernamentale din Moldova pentru a „destabiliza guvernul proeuropean şi a deraia parcursul European al Moldovei” sau chiar pentru a organiza un „maidan cu vector invers” la Chişinău. Era de aşteptat ca Kremlinul cel puţin să tulbure situaţia prin propagandă şi amestecuri ascunse, care ar fi dus, cel mai probabil, la exploatarea politică sau chiar strategică a crizei din Republica Moldova. Aceste predicţii în privinţa Moldovei au fost parţial inspirate de pericolul războiului din Donbas.

Ştirea După Candu, şi Filip a fost strâns cu uşa în Parlamentul European: „Care instituţii din RM nu se subordonează oligarhului Plahotniuc?” a fost citită de peste 29 de mii de internauţi şi este următoarea ştire în topul Jurnal.md.

După ce speakerul Andrian Candu a fost nevoit să răspundă la întrebări incomode, chiar în Parlamentul European, din cauza naşului său Plahotniuc, astăzi şi prim-ministrul Pavel Filip a trăit aceeaşi experienţă. După un discurs pe care l-a susţinut la Bruxelles în faţa deputaţilor europeni, aceştia l-au luat la întrebări care l-au „ameţit” cu totul, afirmă deputatul PLDM Maria Ciobanu.

Cu peste 20 de mii de vizualizări, următoarea în top este Ion Sturza: „400.000 de semnături sunt un rezultat remarcabil! Platforma DA a reuşit să fisureze sistemul, iar Moldova nu va mai fi la fel”.

400.000 de semnături adunate de Platforma DA pentru organizarea referendumului constituţional sunt un rezultat remarcabil şi inedit, mai ales ţinând cont de piedicile şi presiunile care au existat, afirmă fostul premier Ion Sturza. „Ştiind la ce presiuni au fost şi sunt supuşi, fără resurse, conduşi doar de entuziasmul unei mâini de oameni, nu am prea crezut că vor reuşi. Dar am sperat! Este un exemplu că se poate. Că moldovenii optează masiv pentru schimbare”, susţine fostul prim-ministru. Totodată, Ion Sturza vorbeşte despre implicarea tinerilor în procesul de colectare a semnăturilor, dar şi despre atacurile la care au fost supuşi în ultima vreme liderii Platformei Demnitate şi Adevăr.

Topul celor mai citite ştiri pe Jurnal.md se încheie cu ştirea Fostul deputat PD Dumitru Godoroja, implicat în fraudele de la BEM, vinde o casă nedeclarată cu peste jumătate de milion de euro, care a fost accesată de peste 8 mii de internauţi.

Casa ideală există. Aşa este descrisă locuinţa de lux a fostului viceministru al Economiei şi ex-deputat din partea Partidului Democrat Dumitru Godoroja, cercetat de Procuratura Anticorupţie într-un episod din dosarul cu privire la delapidările de la Banca de Economii. Potrivit anunţului publicat pe site-ul unei companii imobiliare, Godoroja îşi vinde casa cu peste jumătate de milion de euro. Potrivit anunţului postat pe site-ul unei companii imobiliare, Dumitru Godoroja şi-a scos casa în vânzare la preţul de 550 de mii de euro, echivalentul a aproximativ 12 milioane de lei. Construcţia are patru niveluri şi o suprafaţă de 620 de metri pătraţi. Imobilul este dotat cu şase dormitoare, birou, salon, bucătărie, două garaje, iar în curte mai este ridicată o casă pentru oaspeţi.

Locuinţa de peste 600 de metri pătraţi nu este indicată în cele două declaraţii de avere depuse de Dumitru Godoroja pentru 2012 şi 2013. Declaraţia pentru 2014 nu a fost plasată pe site-ul CNI. Responsabilii din cadrul Comisiei ne-au sugerat să o căutăm la Parlament, iar cei din Direcţia Resurse Umane a legislativului ne-au spus că termenul limită pentru prezentarea datelor încă nu a expirat.