În şedinţa de judecată din 15 martie, tânărul de 33 de ani, care este învinuit că a comandat omorul fostei iubite de 29 de ani, urma să depună mărturii, aceasta fiind ultima etapă înainte de pronunţarea sentinţei. Individul şi-a recunoscut vina în cadrul urmăririi penale. Adus în faţa judecătorilor, inculpatul a spus că se simte rău, iar procesul a fost amânat pentru a doua zi. Însă pe 16, dar şi pe 18 martie, magistraţilor le-a fost prezentat un certificat medical, ceea ce a servit drept motiv pentru alte două amânări. Următoarea şedinţă va avea loc pe 22 martie, când judecătorii vor examina şi un demers din partea avocatului inculpatului, privind eliberarea acestuia din penitenciar şi plasarea în arest la domiciliu, având la bază decizia Curţii Constituţionale cu privire la ilegalitatea arestui preventiv ce depăşeşte durata de 12 luni. Mama şi fratele fetei se tem că dacă va fi eliberat în arest la domiciliu, bănuitul ar putea fugi din ţară. Mai mult, rudele victimei afirmă că el le-ar fi ameninţat anterior cu răfuială.

Că inculpatul lipseşte intenţionat de la şedinţele de judecată, crede şi procurorul care instrumentează cazul. Nici avocatul bănuitului, dar nici tatăl acestuia nu au vrut să discute cu echipa Jurnal TV.

Amintim că, în decembrie 2014, o tânără de 29 ani din capitală a fost stropită pe faţă cu acid sulfuric, în momentul în care a vrut să urce în ascensor, în blocul în care locuia, din sectorul Râşcani al capitalei. Victima a decedat peste câteva ore la spital. Ancheta a stabilit că fostul iubit al fetei a comandat crima, iar planul ar fi fost îndeplinit de către un prieten de-al său contra sumei de 1.000 de dolari, lucru recunoscut de către ambii. Dacă instanţa le va dovedi vinovăţia, suspecţii riscă detenţie pe viaţă.