În semn de respect faţă de natură, dar şi pentru a contribui la schimbările climatice, cicliştii şi-au propus să parcurgă un traseu de 19 km cu bicicletele echipate cu becuri prin oraş.

Traseul bicicliştilor se va încheia pe strada pietonală din Chişinău unde va avea loc un spectacol de făclii şi un concert, iar în faţa Ministerului Mediului va fi instalat un telescop pentru observaţii astronomice.

Ora Planetei este o acţiune simbolică, care îşi are originea în Sydney, fiind marcată pentru prima dată la 31 martie 2007. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe şi din peste 152 de ţări. Moldova participă la această acţiune al optulea an consecutiv.