„Aş da salariul meu pentru o lună ca cineva să vă transmită să citiţi acest mesaj. Cum vă simţiţi, dle Filat, la puşcărie? Cam aşa mă simt şi eu în R. Moldova şi număr zilele până ne vor veni actele să îmi pot elibera familia din această închisoare mare, R. Moldova, puşcărie pe care aţi făcut-o împreună cu Plahotniuc, Ghimpu, Lupu şi mulţi alţii”, este mesajul tânărului în replică la mesajul din închisoare al lui Vlad Filat publicat astăzi pe reţeaua de socializare Facebook.

Tânărul ne-a rugat să nu-i publicăm numele în ziar, motivând că speră să plece din R. Moldova, cel mai probabil în Canada, şi îi e teamă că s-ar putea confrunta cu dificultăţi la perfectarea actelor ori la plecare. Împreună cu soţia, inginer IT, a absolvit Universitatea Tehnică din Moldova. Au participat la protestul tinerilor care a contribuit la căderea regimului Voronin în aprilie 2009. „Am fost unul din susţinătorii PLDM. În campania electorală, am ajutat la împărţirea pliantelor prin sate, convingeam lumea să voteze‚ o nouă guvernare pentru o nouă schimbare!’. Nu-i îndemnam să voteze neapărat PLDM, ci orice partid care se declara proeuropean şi care promitea să facă o schimbare, să trăim mai bine. Eram convins că aşa va fi… Acum dl Filat cere un proces transparent, să-l susţină poporul, timp de şase ani însă au transformat R. Moldova în ce avem. Din primele zile în care m-am întors, m-am simţit aici ca într-o puşcărie”.

Pe moment, tânărul nu poate să se întoarcă în SUA, deoarece a încălcat regimul de şedere. „Când m-am întors la Aeroport, am fost reţinut timp de câteva ore, în care mă tot întrebau câţi bani am. Nicăieri nu m-am simţit aşa de străin ca acasă. În R. Moldova preţurile sunt extrem de mari. Împreună cu soţia, care e un inginer extraordinar, în străinătate, ar avea un salariu de mii de euro, avem un venit de circa 10 mii de lei. Trăim modest, dar primim facturi de câte 2000 de lei pentru căldură, peste 600 pentru energie, plătim chiria apartamentului… Toţi prietenii noştri au plecat”, relevă tânărul.

A lucrat în Chicago la construcţii şi taximetrist. Solicitat să spună dacă e adevărat că moldovenii sunt un popor leneş, de alcoolizaţi, aşa cum susţine fiul oligarhului Vlad Plahotniuc, Timofei Plahotniuc, sursa noastră ne-a spus că nu este de acord cu această aserţiune. „Nu există naţiune fără alcoolici. Nu consider că acest viciu ne caracterizează. Noi suntem un popor muncitor, dar nu avem condiţii pentru a lucra şi a ne dezvolta”, a mai spus el.

Jurnal de Chişinău