Cadavrul a fost depistat de câţiva săteni ce munceau în câmp şi care au anunţat imediat poliţiştii. Veniţi la faţa locului, aceştia au constatat că bătrâna îngheţase, iar semne de moarte violentă nu au fost descoperite.

Victima locuia de una singură, iar acum două săptămâni a fost dată în căutare, după ce a ieşit din casă şi nu s-a mai întors.

Bătrâna se afla în evidenţa medicului psihiatru.