Reprezentanţii grupului de iniţiativă au deschis ieri trei puncte în comuna Ciorescu din municipiul Chişinău, iar astăzi - în satul Grozeşti din raionul Nisporeni. Sute de oameni au venit să semneze pentru plebiscit, declarându-se convinşi că un preşedinte ales de popor şi o clasă politică responsabilă vor ajuta la scoaterea ţării din captivitate.

În localitatea Ciorescu, centrele mobile de colectare a semnăturilor au fost amplasate pe câteva străzi principale. Localnicii spun că s-au săturat de neajunsuri şi vor să trăiască decent.

Reprezentanţii grupului de iniţiativă au mers şi pe la casele oamenilor. Aceştia i-au îndemnat pe cetăţeni să nu se lase manipulaţi de unii primari.

Reprezentantul Serviciului de presă al Partidului Democrat nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile. Cetăţeni activi care pledează pentru referendum au fost şi în localitatea Grozeşti, raionul Nisporeni, satul de baştină al prim-vicepreşedintelui PD, Vladimir Plahotniuc.

Amintim că la protestul din 6 septembrie, organizat de Platforma Civică Demnitate şi Adevăr, manifestanţii au votat o proclamaţie ce conţine mai multe revendicări, printre care alegerea şi demiterea şefului statului prin vot direct şi reducerea numărului deputaţilor de la 101 la 71.

Totodată, oamenii vor ca imunitatea parlamentară să fie limitată. Pentru iniţierea unui referendum de modificare a Constituţiei sunt necesare cel puţin 360 de mii de semnături pentru fiecare dintre cele patru chestiuni ale plebiscitului.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.