Cei mai buni pompieri şi salvatori din republică au fost premiaţi astăzi pentru performanţele demonstrate în timpul intervenţiilor în situaţii de risc. Totodată, în cadrul evenimentului li s-au decernat diplome mai multor reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, dar şi unor jurnalişti de la diverse instituţii media care au colaborat cu salvatorii.
18 salvatori şi pompieri au fost premiaţi astăzi pentru curaj şi performanţe. Eugeniu Tudor a fost declarat cel mai bun paramedic al anului 2015.
Victor Covalenco a devenit cel mai bun pompier al anului 2015.
Pe lângă misiunea de a salva vieţi, pompierul Dumitru Polşcin este şi protagonistul celor mai bune reportaje efectuate de la faţa locului. În casca de protecţie, salvatorul are instalată o cameră video.
La eveniment au fost invitaţi şi reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice.
Au fost premiaţi şi unii jurnalişti de la diverse instituţii media, inclusiv patru reporteri de la Jurnal TV şi Jurnal FM.
În anul 2015, angajaţii Serviciului Situaţiilor Excepţionale au salvat peste 700 de persoane.