Femeia spune că fostul ei soţ a obţinut casa în urma unui proces de judecată la care nu era citată şi acum, împreună cu copiii, riscă să rămână pe drumuri.  

„Fostul soţ pedepsea foarte tare copiii, eu nu am mai putut suferi. El nu a primit pe un copil acasă şase săptămâni. În 2005 am divorţat şi de atunci ne judecăm. Acum el s-a dus şi a plătit bani şi a făcut judecata lui. Jumătate din casă şi tot ce este în casă a obţinut. El s-a dezis de copii”, spune femeia în lacrimi.

„El a făcut aceste judecăţi pe ascuns, îmi venea doar o hotărâre şi apoi alta. Pe mine nu mă chema la şedinţa de judecată”, a adăugat femeia. Mai mult, aceasta spune că fostul său soţ a incendiat locuinţa în 2007, după care copiii ei au renovat-o.

„În 2007, el a dat foc la casă. Copiii cei mai mari mi-au dat bani şi am făcut casa. Noi acum am primit titlul executoriu că dacă până luni nu îi dau banii, el mă scoate din casă”, spune femeia.

Potrivit documentului, Lidia Dornean trebuie să-i ofere fostului soţ 26.590 de lei. În cazul în care până pe 8 februarie curent femeia nu va da banii, vor fi întreprinse măsuri de executare silită.

Totodată, Lidia Dornean spune că a atacat decizia, însă nu a obţinut nici un rezultat. În aceste condiţii, ea spune că nu poate să facă lumină în acest caz. Din disperare, spune că-şi va da foc în faţa Parlamentului.