Indivizii cu vârste cuprinse între 22 şi 59 de ani au furat în perioada mai-iunie 2015 zeci de bovine din câteva sate din raionul Cahul. Suma prejudiciului este estimată la circa 130 de mii de lei.

Astfel, după ce bănuiţii sustrăgeau animalele, le ascundeau la o stână care aparţinea liderului grupării criminale, iar ulterior le vindeau.

Suspecţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar dacă vinovăţia acestora va fi demonstrată, ei riscă până la 12 ani de închisoare.