Bănuiţii cu vârste între 26 şi 31 de ani au fost reţinuţi în timp ce se deplasau spre punctul vamal Tudora cu 23 de kg de haşiş în vehicul.

Indivizii transportau stupefiantele din Spania pentru a fi comercializate pe piaţa neagră din Federaţia Rusă.

În urma percheziţiilor, la domiciliul unui suspect au fost găsite încă 18 kg de haşiş îngropate în curtea casei.

Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală, iar bănuiţii riscă până la 15 ani de închisoare.