Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, Octavian Calmâc a avut o întrevedere cu ministrul energeticii al Federaţiei Ruse, Aleksandr Novak. Oficialii au abordat un şir de subiecte privind cooperarea bilaterală în sfera energetică, situaţia actuală în domeniul aprovizionării Republicii Moldova cu gaze naturale şi energie electrică din Federaţia Rusă. Cei doi au stabilit un set de acţiuni necesare pentru dinamizarea relaţiilor pe această filieră.

De asemenea, ministrul economiei s-a întâlnit cu Karina Ţurcan, membru al Consiliului de Administraţie al companiei „Inter RAO”. Interlocutorii au pus în discuţie problematica furnizării energiei electrice pe teritoriul Moldovei de către concernul rus şi perspectivele colaborării între companiile de profil din ambele ţări.