Potrivit poliţiei, un grup de şase persoane, din care face parte şi victima, a consumat băuturi alcoolice într-un local din satul Peresecina, raionul Orhei. 

La un moment dat, ei s-ar fi luat la ceartă. Cinci tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani l-ar fi lovit pe bărbatul de 35 de ani de mai multe ori în regiunea capului, l-au urcat în portbagaj, l-au transportat în satul Romăneşti, raionul Străşeni, şi l-au abandonat. Dacă inspectorii de patrulare nu ar fi reuşit să-l salveze la timp, el risca să se asfixieze.

Patru bătăuşi au fost reţinuţi şi sunt bănuiţi de răpirea unei persoane şi lăsarea în primejdie. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 10 ani de închisoare.