Potrivit şefului Inspectoratului Naţional de Patrulare, Liviu Baziuc, locurile publice şi de agrement, mai ales cele aglomerate, precum şi staţiile de aşteptare a transportului public vor fi supravegheate.

De menţionat că, în acest an, la menţinerea ordinii publice vor fi implicaţi şi aproximativ 900 de voluntari. Totodată, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a anunţat că peste 500 de pompieri şi salvatori vor fi la datorie în noaptea de Revelion.