Peste jumătate de tonă de brânză cu cheag, cu termenul de valabilitate expirat, a fost confiscată după ce urma să fie comercializată în magazinele din ţară.
Angajaţii ANSA au depistat marfa în depozitul unei fabrici de brânzeturi din Soroca. Lotul în valoare de 22 de mii de lei urma să fie vândut cu 41 de lei kilogramul.
Proprietarul fabricii, dar şi alţi angajaţi riscă amendă de până la 25 de mii de lei şi privarea de dreptul de a practica asemenea activitate pe o perioadă de până la un an.
Anchetatorii cercetează cazul.