Cei doi învingători au fost aleşi în funcţie de punctajul acumulat de la fiecare membru al comisiei. Ei au fost desemnaţi după media aritmetică obţinută la deliberările din cadrul şedinţei, prin prisma a patru module de apreciere: motivaţia, experienţa, cunoştinţele teoretice, abilităţile în domeniul integrităţii.

Dumitru Ţîra este fondator şi manager al unui grup media, iar Tatiana Paşcovschi este ofiţerul de comunicare al asociaţiei „Promo-Lex”.

Până în prezent, şi-au delegat reprezentanţii Consiliul Superior al Magistraturii – Victor Micu, Consiliul Superior al Procurorilor – Mircea Roşioru, Congresul Autorităţilor Locale – Viorel Rusu. Parlamentul l-a selectat prin concurs public pe Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CreDO), aprobat de Legislativ pe 22 decembrie.

Potrivit Legii, urmează să fie desemnat un reprezentant şi din partea Guvernului.

Toţi membrii în Consiliul de Integritate al ANI sunt desemnaţi pentru un mandat de 5 ani.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.