Moldovenii de peste hotare continuă să ofere transport, cazare şi ajutor celor care au nevoie de sprijin pentru a ajunge la secţiile de votare în turul doi al scrutinului prezidenţial.

Duminica mai trecută am fost la serviciu, şi am ajuns seara la 19:00 la secţia de votare, Stratford Londra. Am mers 2 ore cu metroul cu speranţa că voi vota, însă când am ajuns era un rând enorm, şi muuuuulţi foarte mulţi nu am reuşit sa votăm.. Mobilizarea asta încurajează, dar realitatea e dureroasă, dacă ar fi măcar încă doua secţii de votare, ar fi bine , doar doua secţii de votare pe toata Londra e foarte puţin. O sa merg şi de data asta, o sa stau în rând, chiar dacă va fi aceeaşi realitate. Doamne ajută!!!”, a scris în grupul „Adoptă un vot” o moldoveancă stabilită în Londra.

Precizăm că grupul a fost iniţiat pentru o mobilizare şi mai eficientă în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în condiţiile în care mii de cetăţeni moldoveni stabiliţi în străinătate sunt nevoiţi să parcurgă sute şi mii de kilometri pentru a vota.