Manifestanţii au încercat să-şi ascundă feţele atunci când au văzut că sunt filmaţi. Întrebaţi despre oferirea unor recompense pentru participarea la protest, unul dintre ei a recunoscut că a fost plătit. Mai mult, unul dintre protestatari a recunoscut la îndemnul cui a venit să scandeze. În scurt timp, acelaşi individ a spus că nu o cunoaşte pe avocată.

Fostul deputat Grigore Petrenco şi alţi opt participanţi la un protest în faţa Procuraturii Generale au fost reţinuţi pe 6 septembrie 2015. Ei sunt învinuiţi de organizarea dezordinilor în masă, iar interesele acestora sunt reprezentate de către Ana Ursachi. De altfel, Ursachi a fost avocat în mai multe dosare de rezonanţă, iar printre cei pe care i-a apărat sunt şi persoane incomode guvernării, dar şi oligarhului Vladimir Plahotniuc, pe care l-a vizat deseori în declaraţiile sale.

Ana Ursachi a intrat în atenţia opiniei publice încă în 2010, când a fost avocata fostului comisar de Nisporeni Dan Pârlici în dosarul lui Adrian Nichifor, acuzat că l-a împuşcat pe fratele lui Pârlici. Tot Ana Ursachi a declarat că Ion Butmalai nu s-a sinucis, ci a fost omorât, iar ancheta în acest caz ar fi fost clasată la indicaţia lui Vladimir Plahotniuc. Avocata a pledat în instanţă şi în calitate de apărător al fostului angajat de la ”Poşta Moldovei” Sergiu Cebotari, care s-a pomenit cu dosar penal după ce a deconspirat o schemă de transportare ilegală a anabolizantelor, în care ar fi implicată şi conducerea "Poştei Moldovei".

În calitate de avocată a lui Veaceslav Platon, Ana Ursachi a declarat că justiţia acţionează la comanda oligarhului Vladimir Plahotniuc. Acum o lună, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie, în care s-a vorbit despre implicarea prim-vicepreşedintelui PD în scheme de spălare de bani. Asta după ce Ana Ursachi şi reprezentanţii unei fundaţii internaţionale pentru drepturile omului au avut întâlniri cu deputaţii APCE.

Ana Ursachi şi-a manifestat public poziţia critică la adresa regimului şi în cadrul protestelor stradale.

Ana Ursachi a apărat şi interesele celor patru protestatari reţinuţi după ce au manifestat, pe 24 aprilie, alături de mii de moldoveni, în apropierea casei oligarhului Vladimir Plahotniuc. Prim-vicepreşedintele PD nu a comentat până acum aceste acuzaţii.