„Dă-l încolo de Dodon...” este o poezie prezentată la Ora de Ras, care reprezintă adresarea unui tânăr plecat la muncă peste hotare către tatăl său.
Dragul meu şi scump părinte,
Eu îţi scriu, al tău Ion.
Mă întreb... de ce, tataie,
Mă tot vinzi pe-acest Dodon?!
Stau departe, fără casă,
Umilit de-al meu patron.
Şi-ţi trimit să ai de pâine,
Da tu, tată... iar Dodon.
Ai mâncat posmagi cu rouă
Să mă vezi la papion.
Aş fi fost în ţară, poate,
Dacă nu era Dodon.
Îmi spuneai: „...cu străbunelul,
Încărcaţi într-un vagon,
Am fost deportaţi în beznă...”
Şi tu, tată, ... iar Dodon?!
Cât de mult aş vrea, părinte,
Să te rog, chiar să-ţi ordon...
Dar îţi zic aşa, cuminte -
Dă-l încolo de Dodon!!!
De doreşti să-ţi creşti nepoţii
Lângă tine, sub şopron,
Să fiu lângă tine, tată,
Uită! Uită de Dodon!
Ani la rând s-au stins în spate
Generaţii de Ioni
Care-au fost bătuţi în cuie
Şi-ngropaţi de-aceşti dodoni.
Stau şi scriu acum... cuvinte
Pe un scaun, pe peron.
Şi te rog, te rog, părinte,
Dă-l încolo de Dodon...