Produsele erau ascunse printre cutiile cu ajutor umanitar, aduse din Germania, de către un agent economic autohton, care, potrivit vameşilor, ar fi practicat introducerea şi comercializarea ilegală pe teritoriul ţării noastre a bunurilor interzise.

Astfel, au fost confiscate în total 428 de kg de încălţăminte, genţi, lenjerie de corp, jucării şi haine pentru copii, toate la mâna a doua. Conform prevederilor legale, marfa va fi scoasă de pe teritoriul Republicii Moldova, iar cheltuielile aferente acestei proceduri vor fi suportate de către agentul economic, care a transportat-o.