Purtătorul de cuvânt al IPJ Tulcea a declarat că accidentul a avut loc între un water-taxi, la bordul căruia se aflau 14 pasageri, toţi cetăţeni moldoveni, şi o şalupă rapidă care aparţine unei societăţi comerciale.

Conducătorul acesteia a plecat de la locul accidentului la scurt timp după producerea sa. În urma cercetărilor efectuate, bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost identificat pe raza municipiului Tulcea.

Anchetatorii încearcă să stabilească motivul pentru care conducătorul ambarcaţiunii a plecat de la locul accidentului, acesta urmând să fie audiat. De asemenea, se fac cercetări şi pentru a se stabili dinamica accidentului şi cine se face vinovat de producerea lui.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Tulcea au declarat că cele două persoane rănite care au rămas internate se simt bine. Cei doi au în jur de 30 de ani şi sunt medici. Ei ar putea fi externaţi vineri sau sâmbătă, în funcţie de rezultatul investigaţiilor medicale.

Precizăm că pompierii tulceni au intervenit, joi seară, pentru salvarea a 14 moldoveni implicaţi într-un accident naval pe Dunăre, după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit în zona Milei 23. Şase victime fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tulcea. Una din persoanele rănite în accident a fost dusă la Spitalul Judeţean din Constanţa, în timp ce la spitalul din Tulcea au mai rămas internate două persoane rănite.

În cazul în care rudele victimelor au nevoie de detalii şi asistenţă consulară, pot telefona la linia de urgenţă a Consulatului Republicii Moldova la Iaşi Tel.: 00 40 740984873 sau la Centrul de Apel al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene: Tel.: +373 69 320 221.