„Poliţia a fost anunţată. Din spusele unor prieteni, în acea zi, când a ieşit în parc, ar fi avut loc o ceartă între amici, nu ştim exact ce s-a întâmplat, suntem disperaţi. O fetiţă ne-a spus că ar fi văzut-o plângând”, a spus mama fetei.

În momentul dispariţiei, Cristina Parhomenco purta blugi albaştri închis, o blană neagră şi adidaşi. Ea are păr castaniu deschis, ochi căprui şi înălţimea de 1.55 m.

Totodată, pe o reţea de socializare a fost postat un apel de ajutor pentru a începe căutările. Voluntarii care doresc să o ajute pe familia Cristinei în căutări sunt aşteptaţi mâine în faţa Gimnaziului „Mihai Viteazu” din oraşul Străşeni.

Familia cere ajutorul tuturor. Persoanele care deţin informaţii despre locul aflării fetei din imagini sunt rugate să sune la 079293778 sau la 902.