Totodată, liderul PPDA a menţionat că dacă nu exista fraudă, candidatul comun al Platformei DA şi PAS avea astăzi oficial statutul de preşedinte ales al Republicii Moldova.

„În ce-l priveşte pe Dodon, mie mi-e milă de el. E umilitor să fii ales preşedinte în asemenea condiţii şi să inventezi pericole geopolitice. Scenariile prăfuite, scoase de la naftalină din sertarele deloc Nobile, sunt parte a unei ieftine tragicomedii de bulevard, care nu mai interesează pe nimeni. Oamenii acestei ţări îşi scriu acum singuri istoria”, a spus Andrei Năstase.

Andrei Năstase a reamintit şi despre protestul de ieri, afirmând că „Mişcarea Protestatară a avut un mesaj puternic pentru actualul regim Plahotniuc: că suntem o forţă de temut”.

„Ieri, la protestul de la Dublin, am fost alături de Oamenii Demnităţii din Diaspora irlandeză. Mesajul lor este că tocmai acum trebuie să gândim la rece, să fim pragmatici, să ne conjugăm eforturile şi să ne mobilizăm cu toţii, împreună, pentru a da lovitura de graţie la parlamentare. Iar eu unul consider că anume cu Oamenii Demni din Diaspora putem forma o mare parte din viitoarele instituţii de stat scoase de sub influenţa politicului”, a mai adăugat liderul PPDA.

„Dacă vom fi în continuare la fel de uniţi, nu mai e mult până în ziua în care biletele Acasă vor fi doar într-o singură direcţie”, a conchis liderul Andrei Năstase.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.