Incendiul a izbucnit într-un apartament de la etajul doi al unui bloc de pe strada Independenţei. Locatarii susţin că proprietara obişnuieşte să adune gunoi în casă. Potrivit lor, femeia ar fi aprins focul intenţionat, iar flăcările s-au extins imediat. Vecinii care au observat incendiul au alertat pompierii.

Două autospeciale au fost mobilizate la locul incendiului. Pompierii au reuşit să stingă focul în câteva minute. Nimeni nu a avut de suferit, dar, în urma intervenţiei salvatorilor, apartamentele de la etajul întâi au fost inundate.

Proprietara apartamentului a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Vecinii susţin că nu este pentru prima dată, când femeia recurge la astfel de gesturi.

În acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru a stabili cauza exactă a izbucnirii incendiului.