„Noi am încercat să elucidăm nişte acţiuni, care contravin legii comise de unii angajaţi în cadrul poliţiei. Odată cu începerea unor investigaţii, care au fost difuzate de postul de televiziune ImpulsTV în luna septembrie, octombrie, am simţit o presiune. Pentru a mă reduce la tăcere pe mine, s-a încercat intimidarea fratelui, care este şeful întreprinderii de deservire comunală Şoldăneşti, i s-a arestat actele de evidenţă contabilă printr-o ordonanţă a şefului Inspectoratului de Poliţie, pe urmă a fost arestat inginerul şef de la întreprindere. Domnul Trocin ne-a spus că pentru ceea ce a primit de la minister neapărat va face o percheziţie şi-l va aresta pe director, indiferent cine-i este frate”, a declarat directorul ImpulsTV, Victor Sofroni.

De cealaltă parte, şeful Inspectoratului de Poliţie din Şoldăneşti neagă acuzaţiile

Conducerea postului de televiziune a emis o scrisoare deschisă către ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, în care îl roagă să facă lumină în acest caz. Ofiţerul de presă al MAI, Alina Zbancă, susţine că reprezentanţii Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie au iniţiat o anchetă pentru a elucida toate circumstanţele.