Băiatul povesteşte că revenea din oraş împreună cu prietena lui şi alţi doi amici. Pe drum s-au întâlnit cu patru persoane, două femei şi doi bărbaţi.

Unul dintre ei i-ar fi lovit iubita şi ar fi înjurat-o. De aici şi până la o bătaie nu a fost mult. După ce spiritele s-au liniştit, fiecare şi-a văzut de drumul său. Doar că cei care au iniţiat scandalul nu s-au potolit, spune băiatul. Unul dintre bărbaţi ar fi scos un pistol şi ar fi tras mai multe focuri în direcţia lor.

„A început a împuşca la stânga şi la dreapta şi m-a rănit grav în partea dreaptă a corpului. El era în faţa noastră după care a început să urle şi să fugă spre noi. Striga că ne împuşcă, că o să ne ucidă. Glontele a intrat pe o parte şi a ieşit prin alta. Am scăpat ca prin minune”, a spus victima.

Tânărul rănit vrea să i se facă dreptate, iar cel vinovat să răspundă pentru fapta sa.

În prezent, atât bărbatul care, potrivit poliţiei, a tras opt focuri, cât şi celelalte trei persoane se află în vizorul procurorilor.

Cei patru bănuiţi sunt cercetaţi în stare de libertate şi riscă până la şapte ani de închisoare.