Update 13:27 // „Un preşedinte ales prin fraudă nu este un preşedinte al poporului”, mai spun tinerii. Mulţimea mai strigă: „Trădătorii! Trădătorii!”.

Update 13:51 // Mulţimea se îndreaptă spre Comisia Electorală Centrală, scandând „Demisia!”, „Jos Mafia!”.

Update 13:56 // Numărul protestatarilor creşte continuu. Mii de oameni au mărşăluit din PMAN până la Comisia Electorală Centrală, cu vuvuzele şi cu drapelele ţării în mână. Oamenii strigă „Hoţii! Hoţii! Hoţii!”. Protestatarii cer demisia conducerii CEC şi alegeri repetate.

Update 14:07 // Poliţiştii s-au aliniat umăr la umăr în faţa Comisiei Electorale Centrale.

Update 14:20 // Protestatarii cer demisia conducerii CEC şi declararea alegerilor repetate. „Jos Mafia!”, „Afară!”, „Vrem dreptate!”, scandează oamenii. Participanţii la manifestaţie suflă din vuvuzele şi huiduiesc puternic CEC-ul. „Noi vrem turul trei!”, mai strigă protestatarii.

Update 15:51 // După aproape două ore de protest la CEC, mulţimea se îndeaptă din nou spre PMAN, unde va continua să protesteze. Oamenii scandează tot drumul „Vrem dreptate!”, „Jos Dodon”, „Alegeri repetate!”.

Update 16:30 // Miile de protestatari au ajuns în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Aceştia contină să scandeze „Maia Sandu - preşedinte”. Oamenii au aprins lumânări şi au scandat lozinci de mobilizare pentru a pune presiune pe autorităţi astfel încât acestea să recunoască fraudarea alegerilor şi să declare alegeri repetate. 

Update 17:20 // Protestul de astăzi a luat sfârşit, însă manifestanţii au declarat că nu se vor lăsa bătuţi, anunţând că protestele paşnice vor continua. Totodată, aceştia şi-au dat întâlnire mâine în faţa liceului „Gheorghe Asachi”, lansând un apel de mobilizare pentru toţi cei nemulţumiţi de rezultatele acestui scrutin. „Să nu se lasăm manipulaţi. E important mâine să ieşim din nou. Rezultatele încă nu au fost oficializate. Să luptăm până la capăt. Protestul nostru a luat sfârşit. Ne întâlnim mâine la ora 11:00”, a spus un protestatar.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.