Feroviarii din Chişinău decişi să protesteze până îşi vor primi salariile

La 4 octombrie, zeci de angajaţi ai Depoului central Chişinău şi Punctului de Cercetare Tehnică al ÎS Calea Ferată a Moldovei au lăsat lucrul, cerându-şi drepturile salariale. Ei spun că nu şi-au ridicat salariile de 6 luni. Leafa pentru luna februarie le-a fost plătită în luna mai, iar de atunci, conducerea companiei le oferă doar promisiuni. Muncitorii sunt nemulţumiţi, mai ales că au aflat că administraţia întreprinderii îşi ridică cu regularitate retribuţia. De când au început problemele privind plata salariilor, tot mai mulţi feroviari abandonează serviciul. Galina Carina lucrează de 30 de ani în cadrul CFM. Femeia vine la serviciu din comuna Băcioi, municipiul Chişinău. Acasă are şapte copii pe care îi creşte singură, după ce soţul ei a decedat. Ea spune că de jumătate de an luptă din greu cu sărăcia. Salariaţii Depoului central Chişinău şi Punctului de Cercetare Tehnică al ÎS Calea Ferată a Moldovei sunt decişi să protesteze până îşi vor ridica banii munciţi. 

Proteste la toate staţiile de cale ferată 

La ÎS Calea Ferată a Moldovei lucrează circa 10 mii de persoane, fiind întreprinderea de stat cu cei mai mulţi angajaţi.

n perioada iulie-septembrie au avut loc mai multe proteste ale feroviarilor la Bălţi, Basarabeasca, Ocniţa, Bender, Revaca şi Chişinău.  

Singurul protest la care a venit şi directorul ÎS Calea Ferată a Moldovei Iurie Topală a fost cel din iulie, desfăşurat în oraşul Basarabeasca. Şeful CFM a recunoscut că sunt probleme legate de salarii şi a promis că în următoarele luni situaţia se va redresa. ”Am început să dăm lunar salariile, dar problema e în datoriile adunate din anii precedenţi, până a veni eu în această funcţie. S-a redus volumul de mărfuri transportate cu 40 la sută şi cel de călători cu 50 la sută, şi, respectiv, veniturile, de aceea acum e dificil să lichidăm datoriile”, a declarat directorul CFM.

La Bălţi, muncitorii au cerut să fie restabilit regimul de lucru de 40 de ore pe săptămână şi să fie lichidate salariile. Oamenii sunt mulţumiţi să-şi vadă salariul aşa mic cum este, numai să-l primească la timp, că sunt subnutriţi şi slăbiţi. Din cauza asta şi accidente de muncă sunt mai multe acum”, ne spune Andrei Ţâbârnac, muncitor la nodul de cale ferată Bălţi.  
      
În Basarabească fiecare familie afectată de situaţia de la Calea Ferată

În oraşul Basarabeasca, doi din trei muncitori sunt angajaţi la Calea Ferată. În fiecare familie unul sau mai mulţi membri sunt feroviari. Lipsa de contracte, reducerea volumului de lucru şi problemele financiare tot mai acute din ultimii ani la întreprindere au afectat fiecare familie din oraş. Nodul de cale ferată de la Basarabeasca asigură legătura cu tot Sudul Moldovei, cu ţările vecine România şi Ucraina.  În ultimii ani au fost reduse mai multe rute de tren în regiune. Nodul de cale ferata Basarabeasca altădată profitabil, acum e aproape părăsit, cu sute de vagoane ruginite ce staţionează în gară la Basarabeasca.  

Continuarea materialului pe Anticorupţie.md