Alexandra Antoci a fost membră a grupului de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în susţinerea candidaturii lui Andrei Năstase la prezidenţiale. După ce a prezentat la primărie lista de semnatari, femeia spune că susţinătorii au fost chemaţi şi convinşi să nu-l voteze pe liderul PPDA.

Şi alţi localnici au confirmat că primarul a umblat din casă în casă şi i-a îndemnat să voteze pentru candidatul PD-ului.

De cealaltă parte, primarul ales pe listele PD-ului, Constantin Cuibari, susţine că Alexandra Antoci minte.

Oamenii sunt indignaţi şi spun că vor sesiza Comisia Electorală Centrală în legătură cu faptul că primarul îi şantajează.