Trei dintre suspecţi au fost reţinuţi în Chişinău, iar al patrulea în regiunea Ştefan Vodă, în timp ce încerca să fugă din ţară prin punctul de trecere a frontierei de la Palanca.

Potrivit poliţiei, victima a fost împuşcată din propriul pistol, pe care îl deţinea legal. Omorul a avut loc în jurul orei 1:30, iar oamenii legii au fost alertaţi abia la 2:00. „S-a iscat un coflict între victimă şi unul dintre agresori, care şi-a chemat în ajutor amicii care consumau alcool într-un local de alături. Au început altercaţiile, iar victima a fost împuşcată din pistolul personal, pe care îl deţinea legal. La acest moment se examinează două versiuni, că omorul a fost intenţionat sau accidental. Aşteptăm rezultatele expertizei balistice, care urmează să stabilească din ce poziţie şi cum s-au efectuat împuşcăturile”, a precizat ofiţerul de presă al poliţiei capitalei, Andrian Jovmir, în cadrul unui briefing. 

Pistolul din care a fost împuşcată victima a fost găsit pe acoperişul unei clădiri din alt sector al capitalei, a mai spus Jovmir. „Agresorii intenţionau să-şi ascundă urmele, unul a încercat să fugă. Toate persoanele au fost reţinute şi au început audierile. Poliţia a reuşit să găsească pistolul din care s-au efectuat cele trei împuşcături. Unul dintre agresori l-a ascuns pe acoperişul unei clădiri din alt sector”, a adăugat ofiţerul de presă.

În acest caz a fost pornită o cauză penală pentru omor intenţionat. Toţi cei patru au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Vinovatul de omor riscă între 15-20 de ani sau detenţie pe viaţă.