În alt caz, un tânăr de 22 ani a fost reţinut pe o stradă din sectorul Ciocana, având asupra sa două baterii de maşină. Acesta nu a putut explica de unde a luat piesele respective. După ce a fost escortat la inspectorat pentru audieri, acesta a predat şi două telefoane mobile.

Individul este suspectat că a spart două automobile, de unde a sustras bunurile. Pentru fapta comisă, el riscă amendă de până la 6 000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 până la 240 de ore sau închisoare de până la doi ani.