În perioada iulie-octombrie, angajaţii instituţiei, viitori procurori şi judecători, care participă la cursurile de formare, un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi de la ULIM, au decis să colecteze bani pentru a aduce o rază de căldură în sufletele copiilor.

Din banii adunaţi, organizatorii au cumpărat cadouri, haine şi încălţăminte, care vor fi oferite mâine. De asemenea, elevii vor vizita Institutul Naţional al Justiţiei, unde vor avea ocazia să participe la câteva scenete cu clovni, după care, la ora 15.00, vor vizita Delfinariul din Chişinău. 

În prima jumătate a anului curent, procurori şi judecători în formare şi angajaţii Institutului Naţional al Justiţiei au mai organizat două acţiuni de caritate. Aceştia au mers cu surprize la copiii de la Gimnaziul-internat nr. 3 din capitală, dar şi la micuţul Dinu din Mileştii Mici, raionul Ialoveni, care urma să treacă un curs de tratament în Turcia.
 
La 19 octombrie, comunitatea juriştilor din Republica Moldova îşi celebrează sărbătoarea profesională. În 2016, Institutul Naţional al Justiţiei împlineşte 10 ani de la formare.