„Back in USSR”, „Uitaţi de lume”, „Butoiul de pulbere al Europei” - aşa este numită regiunea din stânga Nistrului, care din cauza intereselor geostrategice a devenit un măr al discordiei. În pofida acestor catalogări, Transnistria deja de 24 de ani încearcă parcă să demonstreze lumii întregi că poate exista. Tot de atunci, în regiune a crescut o nouă generaţie, pentru care noţiunea de conflict şi război este ceva uitat în istorie şi de care numai politicienii încearcă să profite. Reporterul Deutsche Welle a mers la Tiraspol unde a stat de vorbă cu mai mulţi tineri din Transnistria.
Timpul care stă în loc
Din cauza statutului pe care îl menţin oficialităţile de la Tiraspol şi suportului venit de la Moscova, regiunea a devenit în ultimii ani un fel de parc zoo al socialismului sovietic. După conflictul din Ucraina, cel mai uşor drum de acces spre Tiraspol este Chişinăul, iar turiştii ce vin aici sunt ademeniţi de mitul socialist. Aşa zisa frontieră transnistreană este actualmente mult mai uşor de trecut - nu demult fusese introdus un sistem electronic de înregistrare a vizitatorilor, care a redus din cozi.
Nimeni nu te întreabă care este scopul vizitei, în mod special pe cei care vorbesc rusa. Astfel, trecem „frontiera” lejer, fiind întrebaţi doar cât timp ne vom afla în regiune. Primul oraş de după control este Tighina. Curăţenia străzilor este prima ce îţi sare în faţă. Nu vezi un gunoi aruncat pe jos, dar nici oameni pe stradă. Potrivit oficialităţilor transnistrene, în regiune trăiesc aproximativ 500 de mii de locuitori. E greu totuşi de crezut, mai ales atunci când ştii că migraţia a afectat toate ţările ex-sovietice.
După Tighina, următorul oraş mare este Tiraspol - capitala regiunii. Unicul lucru care mai aminteşte de conflictul armat de pe Nistru sunt trupele pacificatoare ale Federaţiei Ruse, care sub pretextul că stau la „straja păcii” şi-au amplasat puncte de observare de-a lungul râului. Totuşi, prezenţa acestora este deseori contestată, pentru că Rusia a încălcat pe parcursul timpului toate prevederile internaţionale de retragere a trupelor şi muniţiei.
La Tiraspol ne întâlnim cu Elena - o tânără de 29 de ani, care este implicată activ într-un ONG. Ea susţine că cea mai mare problemă constituie faptul că tinerii nu îşi văd viitorul aici şi pleacă în căutarea unui loc mai bun de lucru şi trai.
„Eu m-am născut la Tiraspol. Am fost peste hotare doar în vizită şi nu am dorit niciodată să emigrez. Cu toate acestea, sunt prognoze atât optimiste, cât şi pesimiste. Sigur că migraţia este o problemă mare pentru regiunea noastră. Populaţia aptă de muncă pleacă. Mai mult ca atât, tendinţa s-a schimbat. Dacă înainte plecau pentru a câştiga bani, actualmente tinerii deja migrează şi nu se mai întorc, rămânând cu traiul acolo. Ce ţine de optimism. Mă bucură faptul că o parte din tineri rămân totuşi în Transnistria. De asemenea, mulţi din ei sunt activi, îşi deschid organizaţii obşteşti, se implică în diferite manifestaţii. Mulţi dintre colegii mei îşi deschid mici afaceri şi le dezvoltă. Mass-media din regiune spune că sunt înregistraţi 14 mii de antreprenori, iar jumătate din ei sunt tineri de până la 35 de ani. Un alt lucru pozitiv este faptul că în ultimii cinci ani, în organizaţiile statale are loc un schimb de cadre - pensionarii pleacă, iar la lucru sunt luaţi preponderent tineri”, spune optimist Elena.
Racul, lebăda şi ştiuca
Spiritele în Transnistria nu s-au liniştit nici până astăzi. Criza din Rusia şi conflictul din Ucraina au afectat mult atât aspiraţiile conducerii de la Tiraspol, cât şi părerile cetăţenilor privind viitorul regiunii. Societatea transnistreană este şi astăzi puternic polarizată, iar spiritele se încing şi mai mult atunci când vine vorba de vectorul care trebuie ales.
Maxim, un alt tânăr de 30 de ani, crede că societatea este una divizată, iar fiecărei idei îi revine cam 1/3 din populaţie - o parte pentru reunificare cu Moldova, o parte pentru Rusia, iar 1/3 încă nici nu s-au decis.
„Regiunea noastră este una problematică şi dificilă. De aceea, deocamdată, acest teritoriu nu are un viitor bine conturat. Starea noastră de imponderabilitate este mereu o preocupare pentru toţi. Înainte eu eram de părere că noi trebuie să fim independenţi. Peste o perioadă mă gândeam că ar fi bine, nu ştiu prin ce metode, ca Rusia să ne alipească. Dar, acum când înţeleg că nimic rău nu se poate întâmpla atunci când eşti în componenţa Moldovei, eu personal cred că trebuie să fim împreună, având un statut special. Acest statut trebuie să fie unul oficial, înregistrat, reglementat de la şi până la. În pofida unor conflicte, noi oricum avem multe în comun”, a declarat Maxim pentru DW.
O parte din dezamăgirile tinerilor vine şi din faptul că pe parcursul existenţei sale lucrurile în Transnistria nu s-au schimbat, iar regiunea parcă bate pasul pe loc, având aceleaşi probleme nesoluţionate de nimeni. Timpul aici parcă ar fi luat o pauză continuă.
Maxim crede că o parte din vină o are regimul. După căderea regimului Smirnov (primul preşedinte al nerecunoscutei regiuni) şi venirea la putere a noii puteri conduse de Şevciuk, oamenii credeau că acesta va face multe schimbări. Cu toate acestea, scenariul nu s-a schimbat, iar viitoarele alegeri prezidenţiale din decembrie acestui an nu promit un alt viitor.
„Problema lui Smirnov consta în faptul că el atât de mult s-a aflat la conducere, că deja nu mai vedea care sunt problemele actuale. În aceiaşi situaţie de 'orb', într-o oarecare măsură este şi Şevciuk. Când s-a schimbat conducerea oamenii aşteptau schimbări, dar acestea nu au venit. Cea mai mare problemă actualmente este colapsul mare din sistemul mediatic. Noi avem oficial două canale TV controlate de două forţe opuse. Una care îl susţine pe actualul preşedinte şi alta condusă de cei de la Şerif. Nu există ceva la mijloc în spaţiul mediatic, care ar putea fi o alternativă pentru cetăţeni. Astfel, asistăm acum la un război informaţional unde o parte toarnă zoi pe cealaltă. Noi suntem captivi acestei situaţii de luptă, iar cetăţeanul trebuie să facă alegere între un candidat şi altul. Actualmente avem vreo patru candidaţi înregistraţi, dar nimeni din ei nu are o reputaţie ireproşabilă. Votul meu încă pluteşte în aer şi aşa atmosferă este încă în aer”, crede Maxim.
Bariere integraţioniste
Încercări de a rezolva problema transnistreană au existat extrem de multe, iar majoritatea lor nu a dat efectul scontat. Chinurile formatului 5+2 şi în acest an bat pasul pe loc, iar reintegrarea teritorială a Republicii Moldova devine, odată cu trecerea timpului, un vis tot mai nerealizabil. Majoritatea tinerilor transnistreni de astăzi au o mentalitate deja formată, iar faptul că trăiesc într-o regiune nerecunoscută acutizează problematica reintegrării.
Lena, o tânără de 25 de ani care profesează psihologia, consideră că o problema mai mare a tinerilor o constituie sistemul educaţional. Cu toate că în Transnistria există oficial trei limbi (rusa, „moldoveneasca” şi ucraineana), învăţământul este bazat doar pe limba rusă, iar limba română se predă la fel ca în Uniunea Sovietică, cuvintele fiind scrise cu caractere chirilice.
„Cea mai mare problemă este faptul că noi avem doar o universitate, iar tinerii nu au posibilitatea să aibă mai multe cursuri facultative. De asemenea, mobilitatea studenţilor este destul de limitată. Este greu ca cineva să meargă la studii chiar în Republica Moldova şi Ucraina. Astfel, este foarte greu să te realizezi. Este greu să te rupi de aici. Dacă vrei să faci ceva şi să te autoafirmi este de asemenea dificil. Eu personal sunt derutată. Totul depinde şi de ce fel de noutăţi privesc tinerii, precum şi de cât de mult cred în propagandă familiile în care cresc. Mulţi vor în Rusia dintr-un simplu motiv - sunt vorbitori de rusă şi se pot uşor adapta acolo. Majoritatea tinerilor de la Chişinău deja nu mai cunosc rusa. Noi mergem acolo şi atunci când tu vorbeşti cu ei în rusă, pot apărea conflicte de genul că nu cunoşti limba aflându-te pe teritoriul unui alt stat. Noi pe de altă parte ne aşteptăm ca nouă să ne răspundă în rusă. Iată aşa apare şi conflictul, iar oamenii se învinovăţesc unul pe altul. Eu privesc din altă perspectivă. Eu nu consider aşa. Conflictul se mai aminteşte, dar agresiune în ochii oamenilor faţă de Moldova nu se mai vede”, a spus Lena în discuţie pentru DW.
Alegerile de la Chişinău şi de la Tiraspol din acest an din nou lasă problema rezolvării conflictului transnistrean pe planul doi. Politicienii de pe ambele maluri sunt preocupaţi actualmente de alte probleme, iar în mesajele acestora nu se regăsesc soluţii de compromis. Cei de la Chişinău tac, iar liderii de la Tiraspol se roagă ca Rusia să-i recunoască şi să le mai dea finanţare. Între timp, în regiune creşte o altă generaţie, cu o altă mentalitate, cresc adolescenţi care s-au născut într-un stat recunoscut doar de ei, iar identitatea lor este la fel de incertă că însăşi problema transnistreană.
Jurnal.md
